#q&a cu cleopatra david

Muzician, eseist, Cleopatra David își dedică activitatea interpretării muzicii de cameră și de operă, dar și cercetării și managementului cultural și este inițiatorul proiectului La serva padrona.

Cleopatra David va cânta rolul Serpinei în spectacolul din 28 Decembrie, ora 19:00, la Teatrul Odeon.

De ce tocmai La serva padrona?

Pentru că e o operă nu doar foarte frumoasă, ci și foarte importantă. Chiar dacă nu este prima operă comică scrisă vreodată, este, cu siguranță, prima care a avut un mare succes internațional, impunând acest gen muzical. Fără Serva padrona s-ar putea să nu fi avut operele lui Mozart sau Rossini, sau, cel puțin, nu în forma în care le știm.

De ce o regie actualizată?

Serva padrona a fost prezentată inițial ca un divertisement în pauza dintre actele unei opere seria, adică serioase, numită Il prigionier superbo. Era o comedie despre oameni obișnuiți, în contextul epocii (1733). Dacă vrem să ne distrăm astăzi văzând o operă, atunci ar trebui să o vedem în contextul social al zilelor noastre.

Inițial am vrut să prezint opera în concert. Însă, în urma unei discuții cu criticul de operă Alexandru Pătrașcu despre cum aș putea scrie o aplicație pentru finanțarea proiectului, au apărut multe idei. N-am obținut finanțarea, însă ideile au rămas și i-am propus lui Alexandru să le pună în practică în calitate de regizor.

Care este subiectul?

Este vorba despre o fată, Serpina, servitoarea lui Uberto, un burlac înstărit, care manevrează toate situațiile astfel încât să se mărite cu el pentru a scăpa de statutul ei social.

Și cum va arăta actualizarea?

Asta rămâne să descoperiți la Teatrul Odeon, Sala Majestic, pe 28 decembrie, ora 19:00. Ce vă pot spune este că relația stăpân-servitor așa cum era în secolul XVIII nu mai există astăzi decât în conjuncturi speciale.

Cât durează spectacolul?

Cam 50 de minute. E o operă foarte scurtă.

De unde se pot cumpăra bilete?

Biletele costă doar între 30 și 50 de lei și se pot cumpăra de la Casa de Bilete a Teatrului Odeon sau online de aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: