#pergolesi

Giovanni Battista Pergolesi (1710 – 1736)

A trăit doar douăzeci și șase de ani și a fost cel mai sărac membru al acestei frății a muzicienilor iluștri, foarte de timpuriu promiși nemuririi și morții venite scandalos de devreme. În familia lui, practic toți ceilalți frați ai săi muriseră la naștere, el singur a reușit să trăiască puțin, diform, târându-și un picior, bolnav de tuberculoză încă din copilărie. S-a născut într-o familie săracă și cu origini modeste, iar numele conservatorului la care a studiat, Conservatorio dei Poveri din Napoli, este mai mult decât elocvent. Încă de la început s-a dovedit a fi un violonist strălucitor, blând și delicat, fără latura diabolică a lui Paganini, de mai târziu.

Giovanni Battista Pergolesi (1710 – 1736)

Tot de la început și-a arătat talentul și fecunditatea într-un domeniu caracterizat de cea mai dură competiție: opera. Triumf cu trei sau patru opere, ale căror titluri s-au pierdut (până la reluarea extraordinară, de către Riccardo Muti, evident, a operei Lo Frate’nnamorato, una dintre primele compoziții ale lui Pergolesi, vie, simplă, încântătoare).

Un intermezzo simplu al unei opere imediat uitate (Il Prigionier superbo) face înconjurul Europei: La Serva Padrona, reluată în secolul XX de Ivogün și Elisabeth Schumann, face parte acum din patrimoniul european. Trebuia în mod evident ca opera à la française să dea pe dinafară de manierisme și exagerări pentru ca Enciclopediștii să se entuziasmeze în fața operelor deja vechi ale unui Pergolesi deja mort (ceea ce simplifica acordarea elogiilor și nu prezenta riscul apariției vreunei lucrări noi!!), considerat drept model pentru exprimarea naturalului în muzică.

„ Un model de cânt, de unitate a melodiei, al dialogului și al bunului gust, căruia cred că nu-i lipsește nimic”

Jean Jacques Rousseau despre La serva padrona

Pergolesi era și natural și simplu: dar ceea ce primise cu asupra de măsură era sensibilitatea. Boala ce avansa galopant l-a făcut să se retragă la călugării din Pozzuoli, unde urma să moară înainte de venirea primăverii, deja intrat în supranatural. Căci supranatural este harul care învăluie cel puțin ultimul lui Stabat Mater, o melancolie (care ar fi putut fi dulceagă, dar nu este) rară și foarte modernă pentru timpul său, deja romantică, se strecoară în întreaga lucrare (în special în sunetul viorii), își găsește aici ținuta, patosul deplin, cu un ton și o tandrețe pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri. Cântec de lebădă pentru un întreg clasicism bisericesc, care aici are forma cea mai pură și mai împinsă spre perfecțiune. Cântec de lebădă și al unui muzician născut poet și sensibil care, asemeni fratelui mai mic de peste ceva vreme, Chopin (care va regrupa atâtea trăsături ale lui Pergolesi), nu ar fi putut, fizic vorbind, să vadă mai mult, să cânte mai tare. Dar cât har!…

(André Tubeuf, Dictionnaire Amoureux de la Musique, Plon, 2012, Paris)

La serva padrona
28 decembrie 2022, ora 19:00
Teatrul Odeon

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: